Istoric

5c0e515ba55b26.29227557
Brateiu, mai demult Bratei (în dialectul săsesc Pretoa, Pretai, Preta, Pretâ, în germană Pretai, Bretai, Breitau, Pretau , în maghiară Baráthely, Paratéj ) este un sat în partea de nord a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor. Este reședința comunei Brateiu. Localitatea se află pe valea Râului Târnava Mare, la 5 km de Mediaș, pe șoseaua Mediaș-Sighișoara. Localitatea Brăteiu a fost prima oară amintită într-un document din 1283, care reglementa relațiile dintre Petru, episcop al Capitlului de Alba Iulia, și preoții Capitlului de Mediaș. Numele german Pretai și cel românesc Bratei își au etimologia în cuvântul latinesc protodiaconus, care a dat și numele maghiar al localității, Baráthely (Satul călugărului).
Istoric Localitatea a fost fondată de coloniștii sași, fiind atestată din 1283 drept Mons Mariae (Marienberg), biserica fiind închinată Sf.Maria. Făcea parte din Terra Medies. Pentru sași, odată cu secolul XX, a început o perioadă de decădere. În 1903 a existat o puternică emigrare în America, apoi cele două războie mondiale, perioada comunistă și ultimul val de emigrări de după 1990, rămând actualmente puțini dintre ei în Bratei. În 2002 mai locuiau doar 32 de evanghelici germani. Biserica evanghelică[modificare | modificare sursă] Vezi și Biserica fortificată din Brateiu Construcția bisericii evanghelice a avut loc în perioada goticului matur. Are trei nave și o clopotniță , flancată de cele două nave laterale. Schimbările operate de-a lungul timpului au deformat planul simetric al bisericii, printre altele prin înălțarea peretului exterior al navei sudice. Printre ultimele schimbări aduse bisericii se numără înlocuirea boltii cu un plafon cu stucatură în 1846.Altarul actual datează din secolul XVI.
Fortificația care înconjoară biserica datează din aproximativ aceeași perioadă ca și schimbările majore aduse bisericii. Din zidul de incintă nu se mai păstrează nici meterezele și nici drumul de strajă. Mai există însă contraforții care îl sprijină la intervale regulate.
Monumentul Eroilor Români din Primul și al Doilea Război Mondial. Crucea memorială este situată pe strada Bisericilor nr. 297 și a fost ridicată în memoria Eroilor Români în anul 1979. Monumentul are o înălțime de 2,75 m și este realizat din beton, mozaic și marmură, iar împrejmuirea este din verigi de lanț metalic. Pe fațada monumentului se află o inscripție comemorativă: „Întru slava eroilor neamului. Voi, noi generații, iubiți-i pe ai voștri eroi“. Pe monument sunt inscripționate, de asemenea, gradul militar și numele a 15 eroi din Primul Război Mondial și a 26 eroi din al Doilea Război Mondial.
SESIZARE